Urmareste-ne pe Facebook
[x]
Login
Email:
Parola:
    Tine minte datele


Adoptii pisici


Yumi pisicuta neagra

detalii...

Doi motanei isi cauta familie

detalii...

Motanei pufosi

detalii...

Vezi toate anunturile de adoptii pisici.

Cele mai citite articole


Motan sau pisică? Cum determin sexul pisicii mele?

A născut pisica și încă nu știi sexul pisoilor? Iată cum poți afla daca ai pisici sau motani! ...citeste mai mult


Recuperarea după operația de sterilizare a pisicii

Operația de sterilizare a pisicii este una importantă. Iată cum ajuți pisica să se recupereze ușor și repede. ...citeste mai mult


Perioada căldurilor și împerecherea

Află ce se întamplă cu pisica ta în perioada căldurilor și tot ce trebuie să știi despre imperechiere. ...citeste mai mult


Video


 

Limbajului pisicilor – Ce vrea pisica ta să-ți spună?

Deși tu și pisica ta vorbiți limbi diferite, asta nu înseamnă că nu puteți comunica. Elemente precum: privirea pisicii sau tounul vocii ei, pot fi indicii pentru a-ți comunica sentimentele sau intențiile sale. Dacă înveți să citești toate aceste semne, vei putea înțelege ce se întâmplă în mintea felinei tale.

Vocalizare

Ai multe de învățat din vocabularul felinei tale, presărat cu sunete diverse și tonalități diferite de mieunat. Cu timpul, vei ști când crede pisica ta că trebuie să te trezești, sau când trebuie să o alinți, sau când se simte amenințată sau suferă de vreo durere.

 

 

  • Mieunatul într-un singur sunet. Când pisica ta miaună într-un singur sunet, poate însemna mai multe lucruri. Fie este un salut scurt (Ce mai faci?), fie este o comandă (Vreau mâncare, vreau să mă iei în brațe), fie este o obiecție (Nu mă atinge acum!), fie este un anunț (Uite, ți-am adus jucăria!). Unele pisici se plimbă prin casă mieunând mereu, ca și cum ar vorbi cu ele însele.
  • Ciripit și triluri. Acesta este mieunatul puțin tremurat, ca și cum o pisică mamă își cheamă puii să o urmeze. Dacă pisica ta vocalizează astfel, cel mai probabil vrea să o urmezi la locul unde este mâncarea, ca să-ti arate că vrea mai mult. Dacă ai mai multe pisici în locuință, le vei auzi comunicând cu aceste sunete.
  • Torsul. Torsul este de obicei semn de mulțumire. Pisicile torc mereu când sunt fericite, chiar și în timp ce mănâncă. Uneori însă, felina toarce și când este într-o stare de anxietate, sau bolnavă, încercând să-și aline suferința. Gestul este asemănător cu cel al unui copil care își suge un deget când este trist.
  • Mârâitul iritat, hârâitul și scuipatul. Dacă felina ta se manifestă astfel, înseamnă că un obiect sau o persoană din jur o enervează sau o sperie foarte tare. În aceste condiții ea devine agresivă și este mai bine să o lași în pace.
  • Urlatul. Dacă pisica ta se află într-un necaz, sau suferă în vreun fel (este închisă în dulap, sau are o durere) ea va vocaliza foarte agresiv, sunetul semănând cu un urlet. Urletul mai este întâlnit și în cazul pisicilor și motanilor nesterilizați, în timpul împerecherii. Pisicile mai în vârstă pot suferi de demență și pot vocaliza prin urlete pentru că se simt dezorientate. Dacă auzi pisică că urlă, înseamnă că ceva o doare foarte tare.
  • Sporovăitul și ciripitul. Acestea sunt două sunete ciudate pe care le face o pisica când stă în geam și vede veverițe sau păsări în copaci.

Comportamentul corpului

Atunci când vrea să comunice ceva, pisica implică tot corpul pentru a transmite mesajul. Pisica ta își arcuiește spatele atunci când o mângâi? Dacă da, atunci este extrem de mulțumită de tratamentul pe care îl primește. Felina ta fuge atunci când vrei să o atingi? Dacă da, înseamnă că momentan nu este interesată de mângâieri. Pentru a înțelege foarte bine comportamentul felinei tale trebuie să fii foarte atent la ochii, urechile, coada și restul corpului ei.

 

 

 

Urechile

  • Aplecate în față – alertă, interes, fericire;
  • Aplecate pe spate, lateral, sau plate – iritată, nervoasă, speriată;
  • Pivotante – atentă, ascultă fiecare sunet.

Ochii

  • Pupile contractate – agresivitate ofensivă, bucurie;
  • Pupile dilatate – nervoasă, supusă, agresivitate defensivă, jucăușă;

Coada

  • Ridicată cu blana întinsă: alertată, curioasă, fericită;
  • Cu blana ridicată – nervoasă, speriată;
  • Ținută jos, sau ascunsă între picioare – nesiguranță, anxietate;
  • Bătaie într-o parte și în alta – agitație. Cu cât bătaie este mai deasă cu atât mai nervoasă este felina.
  • Ridicată, tremurândă – nerăbdătoare, fericită, emoționată. Dacă însă pisica nu este sterilizată, coada ridicată înseamnă pregătirea pentru împerechiere.

Corpul

  • Spatele arcuit, blana întinsă – bucuroasă de atingere;
  • Spatele arcuit, blana ridicată – speriată, nervoasă;
  • Așezată, torcând – foarte relaxată, cere mângâiere pe burtă;
  • Așezată, mârâind – supărată, pregătită să atace.

Frecarea corpului

Când pisica ta își freacă obrazul sau întregul corp de tine, tu crezi ca încearcă să-ți spună că te iubește. Însă în realitate, acest gest semnifică încercarea ei de a marca teritoriul. Dacă o observi atent, vei vedea că în timpul zilei ea se mai freacă de scaune, tocul ușii, jucării, mobilier. Așa încearcă ea să spună tuturor că acolo ea este stăpână. Însă asta nu înseamnă că nu te iubește.

 

Frământatul

În lumea iubitorilor de pisici, frământatul mai este numit și „a face biscuiți” întrucât pisica își lucrează pernuțele pe o suprafață moale, ca și cum ar frământa aluatul de biscuiți. Acest gest rămâne din copilărie, când pisoiul masa sânii pisicii mamă pentru a curge laptele. Când pisica ta frământă, este cu adevărat fericită.

 

 

Răspunsul Jacobson

Cu siguranță ai observat că uneori, după anumite gesturi (mirositul papucilor, sau spălatul), felina ta ridică capul, deschide ușor gura, arcuiește buzele și ațintește privire. Aceste gesturi nu apar ca un răspuns la mirosul papucilor, ci reprezintă gestul ei de a încerca să obțină mai multe informații.

Simțul mirosului este așa de important pentru felina ta, încât ea are un organ în plus pentru a simțul olfactiv – organul Jacobson. Acesta este localizat în cerul gurii, în spatele dinților, și este conectat cu nasul.

Când pisica ta primește o mireasmă cu adevărat fascinantă, ea deschide gura pentru a o putea inhala și a o simți cu ajutorul organului Jacobson. Acesta intensifică mireasma, oferind mai multe informații despre obiectul pe care il miroase. Ce face pisica cu această informație? Nu se știe niciodată!

Cu stare de spirit buna

Vrei să știi dacă pisica ta are chef de joacă, sau meditează, sau are o zi proastă? Iată cum îți dai seamna:

  • Bucurie. Când pisica ta este bucuroasă ea stă, în picioare sau întinsă, torcând, cu ochii pe jumătate inchiși, cu pupilele ingustate, coada liniștită, urechile date pe spate. Dacă este cu adevărat fericită, ea va frământa o suprafață moale.
  • Jucăușă. Pisica jucăușă are urechile înclinate în față, coada ridicată, mustățile întinse în față și pupilele dilatate. Întrucât de cele mai multe ori joaca înseamnă vânătoare, felina ta va urmări prada (o jucărie, sau pe tine), lăsându-se jos, cu fundul ușor ridicat. Va scutura ușor din fund și va sări să prindă prada. O va prinde, o va mușca, o va arunca pe podea și o va lovi până când jucăria va muri.
  • Iritată, supra-stimulată. Pisica iritată are pupilele dilatate, urechile plecate pe spate, și coada ondulată, bătând ritmic și nervos. Felina va mârâi, sau te va mușca ușor, pentru a te avertiza să încetezi să o atingi. Joaca intensă se poate transforma ușor în supra-stimulare, rezultând astfel mușcături și zgârieturi.
  • Nervoasă, anxioasă. O pisică nervoasă are urechile aplecate lateral sau pe spate, pupilele dilatate, coada între picioare. Ea va circula prin casă târâș, paralalel cu podeaua, câutând un loc unde să se ascundă. Deasemenea, se va așeza undeva cu fața spre un perete, pentru a evita contactul cu oricine.
  • Fricoasă, speriată. Felina speriată are urechile lăsate pe spate, paralel cu capul, mustățile înclinate și spatele arcuit, blana și coada ridicate. Deasemenea, ea va vocaliza insistent.
  • Defensivă. Felina defensivă are o poziție grămădită, urechile lăsate pe spate, mustățile îndreptate spre spate, coada pe lângă corp și pupile dilatate. Ea va mieuna tare, va hârâi și va scuipa.
  • Agresivă. Pisica agresivă are urechile înclinate spre spate, pupilele subțiri, coada ridicată sau așezată cu blana zbârlită. Felina agresivă va privi insistent cealaltă pisică și va vocaliza pentru a o intimida.



Din aceeasi categorie:

Comunicarea pisicii – limbajul blănii

Atât blana cât și mustățile pisicii transmit mesaje către stăpâni. Află ce vrea felina ta să spună când zburlește blana! ...citeste mai mult


Urinarea în afara litierei – cauze şi rezolvări

Pisica ta urinează în afara litierei? Iată care sunt cauzele acestui gest și cum poate fi el prevenit. ...citeste mai mult


Comportamentul hiperactiv al pisicilor

Uneori pisica ta o ia razna fără nici un motiv aparent. Cel mai probabil ea suferă de hiperactivitate. Iată ce trebuie să faci! ...citeste mai mult